Prompturi care chiar funcționează.
Un contabil nu-i spune unui coleg junior „fă și tu ceva cu dosarul ăsta”. Îi spune cine e clientul, ce s-a discutat data trecută, ce anume vrea și sub ce formă îi trebuie răspunsul. Cu AI-ul, aproape toată lumea revine la „fă și tu ceva” — și apoi judecă rezultatul.
Articolul de față e activitatea practică a săptămânii 2 și nu e gândit să fie citit singur. Cele șase activități au fost construite pentru Jurnalul AI, o aplicație de un singur fișier pe care o pui pe desktop și în care notezi un termen AI pe fiecare zi lucrătoare, timp de 30 de zile. Jurnalul îți deschide singur linkul către articolul săptămânii, atunci când ajungi la ea. Dacă ai nimerit direct aici, ordinea de mai jos îți scutește drumurile inutile.
- Descarcă Jurnalul AI din secțiunea Resurse începe aici
- Obiceiul nu se construiește. Se lipește, de ce ai nevoie de un obicei, nu de încă un curs
- Două casete și o cafea, cum se folosește jurnalul, pas cu pas
- Descarci un fișier HTML, ce poate face și cum verifici singur că e în regulă
// Cuprins
Săptămâna trecută nu ai produs nimic, ai umblat prin meniuri și ai purtat conversații despre rețete. Săptămâna asta se schimbă complet regula: lucrezi doar pe sarcini reale, din agenda ta de oricum, nu pe exerciții inventate.
Obiectivul e o singură propoziție: treci de la „întreb ceva” la „cer exact ce-mi trebuie”. Distanța dintre cele două e mai mare decât pare și e, în cele mai multe cazuri, întreaga explicație pentru care AI-ul funcționează spectaculos pentru unii colegi și dezamăgitor pentru alții. Nu e modelul. E ce ai scris tu înainte de el.
Nu ai încă jurnalul? Se descarcă gratuit, fără cont, din secțiunea Resurse, iar modul de completare e explicat pas cu pas în ghidul de utilizare.
Ce e, de fapt, activitatea asta
Patru pași, toți pe muncă reală: iei trei sarcini pe care oricum le ai de făcut, le scrii promptul într-o structură fixă de patru straturi, rescrii până iese bun din prima încercare, și, la final, testezi o limită a instrumentului.
Punctul esențial, cel care schimbă exercițiul dintr-un joc într-o competență: nu inventezi sarcini pentru AI. Iei ce ai deja pe birou. Un mail către un client care trebuie scris oricum. O traducere de care ai nevoie oricum. Explicarea unei prevederi pe care oricum trebuie s-o explici cuiva.
De ce promptul e o competență, nu un truc
Circulă ideea că „prompt engineering” e o modă trecătoare, adică modelele devin tot mai bune și în curând vor înțelege oricum ce vrei. E parțial adevărat și complet irelevant. Modelele chiar au devenit mult mai tolerante la cereri formulate neglijent. Dar niciun model, oricât de bun, nu poate ghici ce nu i-ai spus.
Iar ce nu-i spui, ca profesionist, e enorm. Modelul știe multe despre contabilitate în general. Nu știe nimic despre clientul tău, despre ce ați discutat la telefon marți, despre faptul că administratorul are un istoric de întârzieri și că mailul trebuie să fie ferm dar nu ostil, sau despre faptul că raportul ajunge la un director care nu citește niciodată tabele.
Un model bun compensează un prompt formulat neglijent. Niciun model nu compensează un prompt din care lipsește informația.
Analogia care ține cel mai bine în profesia noastră: promptul e ca instrucțiunea dată unui junior isteț, cu memorie excelentă și zero experiență în firma ta. Nu e limitat, dar nu a fost la nicio ședință, nu a citit niciun dosar și nu cunoaște niciun client. Tot ce nu-i spui, va completa cu media a ceea ce a văzut în altă parte. Iar media, în fiscalitate, e adesea exact răspunsul greșit.
Ce urmărește exercițiul, concret
- Să scazi numărul de iterații. Măsura succesului nu e „am obținut până la urmă ce voiam”, ci „am obținut din a doua încercare, nu din a șaptea”. Timpul câștigat cu AI se pierde integral în dus-întorsul cu el.
- Să afli ce anume face diferența. Nu e suficient să iasă bine, trebuie să știi de ce a ieșit bine, altfel nu poți repeta.
- Să-ți construiești primele șabloane. Prompturile care funcționează pe sarcini recurente devin, în Săptămâna 4, biblioteca ta personală.
- Să vezi unde sunt limitele. Ultimul pas, testul de guardrails, îți arată zona în care instrumentul se oprește, ceea ce e la fel de util ca zona în care merge.
Cei patru pași, pe rând
Ia trei sarcini pe care oricum le ai în agendă
Un mail către client. O traducere. Explicarea unei prevederi. Alege-le pe cele reale, cu termen și destinatar.
Motivul e simplu și incomod: pe un exercițiu inventat nu ai criteriu de calitate. „E bun răspunsul?” Habar n-ai, n-ai ce compara. Pe un mail care chiar pleacă la client ai un criteriu foarte clar: l-ai trimite așa cum e sau nu? Aceea e singura evaluare care contează.
Sarcinile potrivite pentru săptămâna asta au trei caracteristici: le poți evalua tu (ești expertul), nu conțin date confidențiale care să iasă din firmă, și le-ai mai făcut de câteva ori, deci știi cum arată varianta bună.
Scrie promptul în patru straturi
Rol → context → sarcină → formatul răspunsului. Nu e o formulă magică; e o listă de verificare care te împiedică să lași goluri.
| Strat | Ce conține | Ce se strică dacă lipsește |
|---|---|---|
| Rol | Cine să fie și pentru cine scrie. „Ești contabil senior care scrie unui administrator fără pregătire economică.” | Răspunsul iese la un nivel de tehnicitate aleatoriu — fie prea simplu, fie plin de jargon. |
| Context | Situația concretă, istoricul, constrângerile. Ce știi tu și nu poate ști el. | Primești un răspuns corect în general și inutil în particular. Stratul cel mai des omis. |
| Sarcină | Un singur lucru, cu verb clar: redactează, compară, rezumă, verifică. | Dacă ceri trei lucruri deodată, primești trei răspunsuri superficiale în loc de unul bun. |
| Format | Lungime, structură, ton, ce să NU conțină. | Primești formatul implicit al modelului — de regulă mai lung, mai entuziast și mai plin de introduceri decât ai nevoie. |
Iată cum arată diferența, pe o sarcină pe care o are orice contabil în august:
Context: e a treia oară în trei luni când documentele întârzie; relația e bună și nu vreau s-o stric, dar termenul de declarare e peste 5 zile și riscul de amendă e real.
Sarcină: redactează mailul de solicitare.
Format: maximum 120 de cuvinte, fără formule pompoase, cu o listă scurtă a documentelor și un termen explicit. Fără amenințări, fără „conform prevederilor legale”.
Al doilea prompt e mai lung de scris decât primul cu vreo 40 de secunde. Economisește, în schimb, trei runde de „nu, mai scurt”, „nu, mai puțin sec”, „scoate paragraful ăla”.
Rescrie până iese bun din prima încercare — și notează CE a făcut diferența
Aici e miezul săptămânii, iar formularea din jurnal e deliberată: nu „până iese bun”, ci până iese bun din prima încercare.
Diferența e uriașă. Oricine ajunge la un rezultat acceptabil după opt mesaje de corectat. Dar dacă îți ia opt mesaje de fiecare dată, nu ai automatizat nimic, ai adăugat o etapă. Adevăratul câștig apare când promptul e suficient de bun încât prima ieșire să fie folosibilă, iar promptul acela poate fi refolosit luna viitoare.
Modul de lucru: pornești de la promptul în patru straturi, vezi ce nu-ți place la răspuns, apoi, în loc să-i ceri lui corecția în mesajul următor, te întorci și modifici promptul, într-o conversație nouă. Sună ineficient. E, de fapt, singura metodă prin care înveți ceva transferabil.
Și partea pe care jurnalul o cere explicit: notează ce a făcut diferența. De obicei e un singur lucru: o propoziție de context adăugată, o limită de lungime, un „nu folosi cuvintele X și Y”, o precizare despre cine citește. Notița aceea valorează mai mult decât promptul final, pentru că se aplică și la alte sarcini.
Testează o limită: cere-i ceva ce n-ar trebui să facă
Ultimul pas pare o glumă și nu e. Guardrails, adică barierele de siguranță, sunt limitele pe care furnizorul le-a pus modelului: refuză anumite cereri, nuanțează altele, adaugă avertismente unde e cazul.
Nu le testezi ca să le ocolești. Le testezi ca să știi unde sunt și cum arată un refuz, ca să nu-l confunzi mai târziu cu o eroare tehnică sau cu incompetență. Cere-i, de exemplu, să-ți scrie o justificare convingătoare pentru o cheltuială clar nedeductibilă, sau să-ți spună „sigur” că o operațiune e legală fără să vadă documentele. Uită-te la ce face.
Reacția are, de regulă, una din trei forme, și fiecare îți spune altceva:
- Refuz clar, cu explicație. Bine, știi unde e granița.
- Reformulare: îți dă ce se poate da, cu nuanțele necesare. Cel mai util comportament, și cel mai frecvent la modelele bune.
- Acceptare entuziastă a unei cereri problematice. Cel mai important semnal al săptămânii: instrumentul acesta nu are o judecată pe care te poți baza. Toată judecata rămâne la tine.
Pentru un contabil, exercițiul are o valoare suplimentară. Un refuz sau o nuanțare nu e un obstacol, e o etichetă care spune „aici e o zonă de judecată profesională, nu de automatizare”. E exact genul de semnal pe care merită să-l tratezi ca pe un semn de întrebare, nu ca pe un bug.
Cum știi că ți-a ieșit săptămâna
- Ai trei prompturi care, copiate și lipite din nou luna viitoare, funcționează fără modificări majore.
- Poți spune în cuvinte ce anume a transformat un răspuns slab într-unul bun, nu „am tot încercat”, ci „i-am spus cine citește”.
- Scrii instinctiv contextul. E stratul care dispare primul când te grăbești și care lipsește din 90% dintre prompturile care nu funcționează.
- Știi cum arată un refuz al instrumentului tău și nu-l mai iei drept defecțiune.
Trei capcane ale săptămânii a doua
1. Colecția de „prompturi magice” de pe internet. Circulă liste cu „50 de prompturi pentru contabili”. Sunt aproape inutile, nu pentru că ar fi scrise slab, ci pentru că stratul de context, singurul care contează, e fix cel pe care nu ți-l poate scrie nimeni altcineva. Un prompt copiat funcționează exact cât un dosar de client copiat de la alt client.
2. Politețea inutilă. „Te rog frumos, dacă se poate, ai putea eventual să...” nu îmbunătățește răspunsul și consumă contextul. Fii direct, nu grosolan, direct. Instrucțiunea clară e forma de respect care funcționează aici.
3. Contextul scris fără să știi în ce mediu ești. Stratul de context e cel mai valoros și e și cel în care ajung, firesc, datele reale. Cât de detaliat poate fi depinde de instrument: într-un abonament enterprise al firmei, cu acord de prelucrare și clauză de neantrenare, poți scrie contextul cu date reale și chiar atașa documentul. Într-un cont personal, îl scrii anonimizat: „un SRL din comerț, cifră de afaceri aproximativ X, plătitor de TVA la încasare” conține tot ce trebuie și niciun nume. Merită observat, de altfel, că varianta anonimizată produce aproape întotdeauna același răspuns: numele clientului nu a contribuit niciodată cu nimic la o analiză fiscală. Regula completă de decizie o construiești în Săptămâna 4.
Ce duci mai departe
Ai învățat să ceri. Ceea ce înseamnă că, de acum, când răspunsul e slab, nu mai poți da vina automat pe model, prima întrebare devine „ce nu i-am spus?”.
Dar există și cealaltă parte a monedei, iar ea vine imediat: uneori promptul e impecabil și răspunsul e, totuși, greșit. Cu aplomb, cu detalii credibile, cu un articol de lege care nu există. Despre asta e Săptămâna 3.