Compară modele și prinde-l cu mâța-n sac.
Cea mai periculoasă greșeală a unui asistent AI nu e cea evidentă. E cea care arată exact ca un răspuns corect: articol cu număr, alineat, formulare de manual — și complet inventat. Săptămâna asta îl prinzi cu mâța-n sac, în condiții controlate.
Articolul de față e activitatea practică a săptămânii 3 și nu e gândit să fie citit singur. Cele șase activități au fost construite pentru Jurnalul AI, o aplicație de un singur fișier pe care o pui pe desktop și în care notezi un termen AI pe fiecare zi lucrătoare, timp de 30 de zile. Jurnalul îți deschide singur linkul către articolul săptămânii, atunci când ajungi la ea. Dacă ai nimerit direct aici, ordinea de mai jos îți scutește drumurile inutile.
- Descarcă Jurnalul AI din secțiunea Resurse începe aici
- Obiceiul nu se construiește. Se lipește, de ce ai nevoie de un obicei, nu de încă un curs
- Două casete și o cafea, cum se folosește jurnalul, pas cu pas
- Descarci un fișier HTML, ce poate face și cum verifici singur că e în regulă
// Cuprins
Dacă ar fi să păstrezi o singură săptămână din tot jurnalul, aceasta ar fi. Nu pentru că e cea mai spectaculoasă, ci pentru că e singura care te învață ceva ce nu poți învăța citind: cum arată o greșeală de AI care nu seamănă deloc a greșeală.
Obiectivul săptămânii, așa cum e formulat în jurnal: nu există „AI-ul”. Există modele diferite, cu puteri și defecte diferite, iar toate greșesc uneori cu aplomb.
Nu ai încă jurnalul? Se descarcă gratuit, fără cont, din secțiunea Resurse, iar modul de completare e explicat pas cu pas în ghidul de utilizare.
Ce e, de fapt, activitatea asta
Patru pași, toți experimentali: rulezi același prompt pe două modele diferite și compari, testezi capacitatea de a citi imagini pe un bon sau un screenshot, ceri ceva verificabil și te duci la sursă, iar la final notezi prima halucinație prinsă și, partea importantă, cum ți-ai dat seama.
Jurnalul spune despre ultimul punct că e „cea mai valoroasă notiță a săptămânii”. Nu e o figură de stil. Metoda prin care ai prins-o e transferabilă; halucinația în sine, nu.
De ce nu există „AI-ul”
În discuțiile din birou se spune „AI-ul zice că...”, ca și cum ar exista o singură entitate cu o singură opinie. E cam ca și cum ai spune „programul de contabilitate zice că” fără să precizezi care, ce versiune și cum e configurat.
În realitate, în spatele aceleiași ferestre de chat stau, de regulă, mai multe modele între care poți alege, iar diferențele dintre ele sunt practice, nu teoretice:
| Tip de model | La ce e bun | Unde te lasă |
|---|---|---|
| Rapid (modelul implicit, de obicei) | Reformulare, traducere, rezumat scurt, ton, răspunsuri într-un singur pas. Ieftin și instant. | Spețe cu mai multe condiții simultane, calcule în mai mulți pași, comparații cu excepții. |
| „Care gândește” (raționament extins) | Probleme cu mai multe straturi, unde ai fi luat și tu creionul pe hârtie. Își arată pașii. | E mai lent și, la sarcini banale, e risipă. Nu e imun la halucinații — doar le produce mai rar. |
| Multimodal (citește imagini) | Extragere din documente fotografiate, screenshot-uri, tabele scanate. | Cifre estompate, coloane înghesuite, formate ambigue de dată și separatori zecimali. |
Un contabil care folosește luni la rând modelul implicit pentru orice e ca un contabil care face toată analiza în același raport standard, pentru că nu știe că se pot construi altele. Funcționează. Doar că nu foarte bine, și fără să știe de ce.
Ce urmărește exercițiul, concret
- Să nu mai spui „AI-ul”. Să știi ce model folosești, pentru ce, și când merită să schimbi.
- Să vezi variația. Același prompt, două modele, două răspunsuri diferite, dovada palpabilă că răspunsul nu e „adevărul”, e o producție.
- Să-ți formezi reflexul de verificare la sursă. Nu ca principiu declarat, ci ca obicei: dacă e verificabil, se verifică.
- Să prinzi o halucinație în condiții sigure, pe o întrebare fără consecințe, ca să o recunoști mai târziu, când va avea consecințe.
Cei patru pași, pe rând
Rulează exact același prompt pe două modele diferite
Unul rapid, unul „care gândește”. Același text, cuvânt cu cuvânt, în conversații separate.
Alege un prompt cu miză intelectuală reală, nu o întrebare de dicționar. O speță cu condiții multiple e ideală, pentru că acolo se vede diferența:
Ce compari, la citire: care dintre ele a prins toate condițiile; care a inventat o condiție care nu era în întrebare; care și-a semnalat incertitudinea și care a livrat totul cu aceeași siguranță; și, foarte util, dacă ambele au greșit în același loc, un semn că întrebarea era ambiguă, nu modelul slab.
Notează în jurnal nu care model „a câștigat”, ci la ce fel de sarcină a câștigat. Așa se construiește criteriul de alegere pentru lunile următoare.
Testează multimodalul: o poză cu un bon, un screenshot dintr-un tabel
Fotografiază un bon sau o factură și cere-i datele într-o structură clară: furnizor, dată, bază, TVA, total. Dacă lucrezi pe un abonament enterprise al firmei, poți folosi direct un document real, care e chiar exercițiul mai util. Dacă ești pe un cont personal, folosește un bon propriu sau un document anonimizat; testul funcționează la fel de bine.
Prima reacție e, de obicei, uimirea: citește. Citește și scrisul de mână, și bonurile șterse, și tabelele strâmbe. A doua reacție, dacă verifici, e mai utilă.
- Separatorul zecimal. 1.234 poate deveni 1234 sau 1,234. Pe un bon mic nu contează; pe o factură de 12.500 lei, contează foarte tare.
- TVA-ul: citit sau calculat? Multe modele recalculează TVA-ul din bază în loc să-l citească din document. Când cele două diferă, la rotunjiri sau la cote mixte, greșeala e invizibilă și sistematică.
- Totalul. Dacă totalul extras „se potrivește” perfect cu suma liniilor, întreabă-te dacă l-a citit sau l-a dedus.
- Cifrele estompate. Acolo unde documentul e neclar, modelul nu spune „nu se vede”. Completează cu ce e plauzibil.
Concluzia practică pentru munca reală: extragerea multimodală e excelentă ca primă trecere și inacceptabilă ca rezultat final. Săptămâna 6 dezvoltă exact acest flux, cu verificare pe totaluri.
Cere-i ceva verificabil — și verifică la sursă
Un articol din Codul fiscal. O cotă. Un termen de depunere. O dată de intrare în vigoare. Ceva cu un singur răspuns corect, pe care îl poți confirma în două minute în textul oficial.
Cheia e să ceri o trimitere exactă: act, articol, alineat. Nu pentru că sună serios, ci pentru că o trimitere exactă e verificabilă, iar o formulare vagă nu e. „Conform legislației în vigoare” nu poate fi nici confirmat, nici infirmat, și exact de aceea e formularea preferată a răspunsurilor slabe.
Apoi te duci la sursă. Textul oficial, nu un forum, nu un articol de blog, nu al doilea asistent AI. Și, mai ales, nu întrebi același model dacă e sigur. Un model care a inventat o referință o va confirma cu aceeași convingere. Nu minte, pur și simplu nu are cum să știe că a inventat-o.
Întrebarea „ești sigur?” pusă unui AI nu e o verificare. E o invitație la a-și schimba părerea, indiferent dacă avea sau nu dreptate.
Notează prima halucinație și cum ți-ai dat seama
O halucinație e o afirmație produsă cu exact aceeași încredere ca oricare alta, dar falsă. Nu e o eroare de sistem, e modul în care funcționează un model lingvistic: el produce continuarea cea mai plauzibilă, iar când nu are informația, plauzibilul ia locul corectului fără niciun semnal.
De aceea halucinația e periculoasă. Nu arată ca o eroare. Arată ca un răspuns bun.
Semnalele care merită să declanșeze verificarea, în ordinea utilității:
- Precizia excesivă acolo unde nu te aștepți. Un număr de articol, o dată exactă, un procent cu zecimale, livrate fără ezitare la o întrebare de nișă.
- Netezimea. Un răspuns fără nicio nuanță, fără „depinde”, fără excepții, la o întrebare de fiscalitate. Fiscalitatea noastră nu are răspunsuri netede.
- Coerența prea frumoasă. Când totul se potrivește perfect, inclusiv detaliile pe care nu le-ai cerut.
- Insistența la contrazicere. Sau opusul: capitularea instantanee. Ambele înseamnă că nu există o bază solidă în spate.
Notează în jurnal: ce a spus, unde ai verificat, ce era de fapt și, cel mai important, ce te-a făcut să te uiți. Aceea e competența pe care o duci mai departe. Halucinația se uită; reflexul rămâne.
Cum știi că ți-a ieșit săptămâna
- Ai o preferință argumentată de model pe tipuri de sarcini, nu „îmi place mai mult”, ci „la spețe cu excepții merg pe cel care gândește”.
- Ai extras date dintr-o imagine și ai găsit cel puțin o diferență față de original.
- Ai cel puțin o halucinație notată, cu metoda prin care ai prins-o.
- Ți s-a schimbat reflexul: când citești un răspuns care sună perfect, prima reacție nu mai e satisfacția, e „unde verific asta?”.
Trei capcane ale săptămânii a treia
1. Vânătoarea de greșeli devine scop. Există o plăcere reală în a prinde AI-ul cu minciuna, mai ales pentru un profesionist sceptic. Dar scopul nu e să demonstrezi că e nefolositor, e să știi unde nu te poți baza pe el. Un instrument în care nu ai încredere oarbă e mai util decât unul în care nu ai deloc încredere.
2. Verificarea cu al doilea AI. Tentant și înșelător. Două modele pot greși în același fel, pentru că au învățat din surse suprapuse. Verificarea înseamnă sursa oficială, nu o a doua opinie generată.
3. Testul multimodal făcut în mediul greșit. Fotografiezi „doar un bon” de pe telefon, în contul personal, și ai încărcat un CUI, un nume și o sumă într-un serviciu fără niciun contract în spate. Aceeași acțiune, făcută din abonamentul enterprise al firmei, e o operațiune normală. Verifică întâi unde ești; regula completă vine în Săptămâna 4.
Ce duci mai departe
Ai văzut cu ochii tăi că răspunsul depinde de model, că imaginea se citește dar nu se crede, și că un răspuns poate fi complet fals fără să dea niciun semn. Ai, cu alte cuvinte, exact motivul pentru care săptămâna următoare nu adaugă unelte, ci reguli.
Săptămâna 4 e momentul în care scrii ce nu intră niciodată într-un tool AI și ce trece obligatoriu prin ochi de om. E o oprire deliberată, pentru că săptămânile 5 și 6 duc AI-ul în documentele tale reale, iar acolo nu vrei să intri fără reguli.
Un instrument pe care îl crezi întotdeauna e periculos. Unul pe care nu-l crezi niciodată e inutil. Săptămâna asta îl muți din prima categorie în zona în care devine folositor.